Când un fermier aude pentru prima dată despre creditele de carbon, de obicei apare o întrebare simplă: cine plătește pentru asta? În practică, cumpărătorii pot fi mari companii internaționale – de la giganți tehnologici până la companii aeriene sau branduri alimentare. Pentru ei, aceasta nu este caritate, ci parte a strategiei climatice și un instrument de gestionare a propriilor emisii.
Astăzi, cel mai adesea, fermierul nu își caută singur cumpărătorul. Dacă proiectul este gestionat de un dezvoltator extern, de regulă, acesta se ocupă și de vânzarea ulterioară a creditelor. Însă, în convingerea mea, acest lucru nu va fi pentru totdeauna. Piața se maturizează, iar odată cu ea se maturizează și exploatațiile agricole. O parte dintre fermieri văd deja în propriul proiect de carbon nu doar un bonus suplimentar, ci o oportunitate separată de dezvoltare. Iar în acest caz, întrebarea „cum îmi găsesc cumpărătorul?” devine pe deplin firească. Despre asta vom vorbi astăzi. Totuși, să le luăm pe rând.
De ce cumpără companiile credite de carbon
Astăzi, din ce în ce mai multe companii internaționale își asumă angajamente climatice. Ele anunță public obiective de reducere a emisiilor în cadrul strategiilor Net Zero sau Carbon Neutral. Pentru afaceri, aceasta nu mai este doar o chestiune de reputație. De politica climatică a companiei depinde din ce în ce mai mult accesul la investiții, parteneriate și chiar la anumite piețe.
O parte din emisii pot fi reduse de companii în mod independent, de exemplu prin trecerea la energie regenerabilă, schimbarea tehnologiilor de producție sau optimizarea logisticii. Însă eliminarea completă a tuturor emisiilor este aproape imposibilă. În orice afacere rămâne întotdeauna așa-numita amprentă de carbon „reziduală”.
Aici apar creditele de carbon. Cumpărându-le, compania finanțează de fapt un proiect climatic care fie reduce emisiile, fie elimină carbonul din atmosferă. Astfel, afacerea compensează acea parte din propriile emisii pe care în prezent nu o poate reduce prin soluții tehnologice.
În acest context, proiectele agricole devin deosebit de atractive pentru cumpărători. Agricultura are o proprietate unică: poate nu doar să reducă emisiile, ci și să acumuleze carbon în sol. De aceea, creditele de carbon din carbon farming sunt din ce în ce mai des considerate ca unul dintre instrumentele promițătoare ale strategiei climatice a marilor companii.
De ce anume carbon farming (agricultura de carbon) stârnește interesul cumpărătorilor
Pe piața globală există multe tipuri de proiecte de carbon. Acestea pot fi programe forestiere, proiecte de energie regenerabilă, captarea metanului sau tehnologii de eliminare directă a CO₂ din atmosferă. Fiecare dintre aceste direcții are propriul rol în transformarea climatică a economiei.
Cu toate acestea, în ultimii ani, din ce în ce mai multă atenție atrag tocmai proiectele agricole legate de gestionarea solurilor. Motivul este simplu – amploarea. Agricultura ocupă o parte imensă din suprafața terestră, iar solurile sunt capabile să acumuleze volume semnificative de carbon organic.
Pentru companii, aceasta înseamnă potențialul unor soluții climatice la scară largă. Schimbările în practicile agricole, de exemplu reducerea prelucrării intensive a solului, utilizarea culturilor de acoperire sau gestionarea resturilor vegetale, pot crește treptat rezervele de carbon din sol. Tocmai acest efect devine baza pentru crearea creditelor de carbon în cadrul carbon farming.
Există și un alt motiv de interes pentru astfel de proiecte. Spre deosebire de multe soluții tehnologice, practicile agricole au adesea efecte pozitive suplimentare: îmbunătățirea structurii solurilor, creșterea fertilității acestora, capacitate mai bună de reținere a apei și susținerea biodiversității. Pentru marile companii, aceasta înseamnă că efectul climatic se combină cu un impact mai larg asupra ecosistemelor.
De aceea, din ce în ce mai multe programe climatice corporative încep să includă proiecte agricole în portofoliul lor. Și uneori acest lucru duce la tranzacții foarte mari pe piața creditelor de carbon.
Exemplu de tranzacție mare: Indigo Carbon și Microsoft
Pentru a înțelege amploarea interesului pentru creditele de carbon agricole, este suficient să privim tranzacțiile reale care au loc deja pe piață.
Unul dintre cele mai semnificative exemple este colaborarea dintre compania americană Indigo Ag și corporația Microsoft. Indigo Ag dezvoltă programul Indigo Carbon, care lucrează cu fermierii pentru implementarea practicilor de carbon farming și transformă carbonul acumulat în sol în credite de carbon. În cadrul acestui program, Microsoft a acceptat să achiziționeze aproximativ 2,85 milioane de credite de carbon, care urmează să fie generate pe parcursul următorilor 12 ani. Valoarea totală a unei astfel de tranzacții, conform estimărilor pieței, poate fi de la 171 la 228 milioane de dolari, în funcție de prețul creditului, care în acest caz este estimat la aproximativ 60–80 de dolari per tonă CO₂e.
Acest exemplu ilustrează bine două lucruri importante. În primul rând, marile companii internaționale sunt deja pregătite să încheie acorduri pe termen lung cu proiecte agricole. În al doilea rând, pentru ele este importantă nu doar tona de CO₂ în sine, ci și calitatea proiectului, transparența datelor și încrederea în rezultat.
De aceea, astfel de credite sunt de obicei create în cadrul standardelor internaționale de verificare, care permit cumpărătorilor să fie siguri de autenticitatea efectului climatic.
Ce credite cumpără companiile internaționale
Pe piața creditelor de carbon există un aspect important pe care merită să-l înțelegem. Nu toate creditele sunt la fel și nu toate sunt acceptate în mod egal de cumpărătorii internaționali.
Marile companii se orientează de obicei către credite create în cadrul standardelor internaționale recunoscute. Tocmai astfel de sisteme definesc regulile de calcul al efectului climatic, procedurile de verificare și cerințele de transparență a datelor. Cele mai cunoscute exemple de astfel de standarde sunt Verra sau Gold Standard.
Separat, merită menționat și mecanismul CORSIA, un sistem internațional creat pentru compensarea emisiilor în aviația globală. În cadrul acestui program, companiile aeriene pot utiliza doar acele credite de carbon care îndeplinesc cerințele definite și sunt recunoscute de acest sistem.
Din 2027, CORSIA trece în faza obligatorie, și acest lucru poate influența semnificativ structura cererii pe piață. Se așteaptă ca noile reguli să limiteze utilizarea creditelor din o parte a proiectelor forestiere, deschizând în același timp posibilitatea pentru alte tipuri de soluții climatice. În special, în lista abordărilor admisibile au fost deja incluse proiectele agricole de acumulare a carbonului în sol, care pot genera credite conform standardului Verra.
Pentru piață, acesta este un semnal foarte important. Deoarece industria aviației este unul dintre cei mai mari potențiali cumpărători de credite de carbon, se așteaptă ca cererea pentru credite de calitate din carbon farming să crească vizibil. Iar acest lucru, la rândul său, deschide noi oportunități pentru fermierii care lucrează cu astfel de proiecte.
Cum poate un fermier să găsească un cumpărător Când proiectul de carbon este deja creat și creditele trec prin verificare, următoarea etapă devine vânzarea lor. În practică, există câteva modele principale prin care creditele de carbon agricole ajung la cumpărători.
Tranzacții directe cu companiile
În unele cazuri, marile corporații încheie contracte directe pe termen lung cu dezvoltatorii sau proprietarii proiectelor de carbon. Astfel de acorduri sunt adesea semnate înainte ca creditele să fie efectiv emise și pot acoperi mai mulți ani în avans.
Un astfel de model se întâlnește mai des în proiecte mari sau bine structurate. Avantajul său constă în posibilitatea de a conveni asupra condițiilor individuale de colaborare și de a obține potențial un preț mai mare pentru credit.
Vânzare prin brokeri
Calea cea mai răspândită pentru majoritatea proiectelor constă în lucrul prin brokeri sau intermediari specializați. Tocmai ei ajută la găsirea cumpărătorilor, structurarea tranzacțiilor și însoțirea vânzării pe piața internațională.
Pentru fermieri sau dezvoltatorii de proiecte, aceasta înseamnă adesea acces la un cerc mai larg de cumpărători și o mai bună orientare în situația pieței.
Platforme de tranzacționare
O altă opțiune constă în utilizarea platformelor de tranzacționare specializate, sau așa-numitele marketplace-uri de carbon. Practic, acestea sunt platforme online unde are loc cumpărarea și vânzarea creditelor de carbon între diferiți participanți pe piață.
Printre exemplele unor astfel de platforme se pot menționa Emsurge, CBL sau Xpansive. Platforme similare formează treptat infrastructura pentru un comerț mai deschis și transparent cu credite de carbon.
Ce urmează?
În următoarea rubrică vom examina imaginea mai largă a pieței: ce tranzacții mari au avut deja loc în lume, ce investiții intră în acest domeniu și de ce din ce în ce mai multă atenție este îndreptată tocmai către creditele de carbon agricole. De asemenea, vom discuta despre direcția în care s-ar putea dezvolta această piață în următorii ani și ce oportunități deschide acest lucru pentru fermieri.
Împreună construim viitorul durabil al agribusinessului din Ucraina!
